1. STRUCTURA OASELOR LUNGI
a) Structura diafizei
Pe o secțiune transversală sau longitudinală prin diafiza femurului se observă la examenul cu ochiul liber că în axul diafizei se află un canal, numit canalul medular, în care se găsește o substanță de culoare galbenă, roșie sau cenușie, denumită măduva osoasă. Canalul medular este circumscris pe peretele diafizei, în constituția căruia intră, de la exterior către interior următoarele componente: periostul, masa osoasa și endostul.
Periostul este o membrană vasculo-conjunctivă care învelește, la periferie întregul os, cu excepția capetelor articulare, care sunt acoperite de cartilaje. Examenul microscopic al periostului arată că această membrană este formată la adult din două straturi, unul extern sau superficial, numit periostul fibros, și altul intern sau profund, care vine în raport cu masa osoasa, numit periostul osteogen. Periostul fibros este format din țesut conjunctiv fibros în care predomină fibrele colagene și elastice, celulele conjunctive fiind rare, iar substanța fundamentală aflându-se în cantitate mica. În periostul fibros se găsesc vase sanguine care pătrund în periostul osteogen și apoi mai departe în masa osoasa. Periostul osteogen este format din țesut conjunctiv în care predomina celulele conjunctive, și din fibre elastice și colagene care provin din periostul fibros și care pătrund în masa osoasa. Periostul osteogen are un rol important în formarea țesutului osos (de unde și denumirea de osteogen). La adult periostul osteogen se află în stare de repaos. În caz de fractura însa, el își recapătă capacitatea de a da naștere țesutului osos.
Masa osoasă din structura diafizei are forma unui tub cilindric axat pe canalul medular și este delimitată în partea externa, care vine în contact cu periostul, și în partea internă, care vine în raport cu endostul, de câteva straturi de lamele osoase dispuse concentric, formând sistemul lamelar fundamental extern (subperiostic) și intern (perimedular). Între cele două sisteme, masa osoasă este alcătuită din țesut osos compact haversian și interhaversian. Tubul cilindric este învelit de periost și căptușit de endost. Canalele haversiene se deschid în canalul medular și în periost. În masa osoasă se găsesc terminații nervoase fine, vase sanguine și limfatice, care sunt găzduite în canalele Havers și Volkmann.
Endostul este o membrană conjunctivă care căptușește la interior masa osoasă atât a diafizei, cât și a epifizelor. Ca structură microscopica, endostul este asemănător cu periostul, el fiind format din fibre conjunctive, în special de reticulină, dintr-un număr restrâns de celule conjunctive, din puțina substanța fundamentală și din rare vase sanguine. În perioada intrauterină, endostul are funcție osteogenetică, iar la adult, el este inactiv din acest punct de vedere.
Măduva osoasa este o formațiune complexă în structura căreia intră diferite varietăți de țesut conjunctiv, vase sanguine și terminații nervoase. Ea este prezentă atât în canalul medular cât și în canalele Havers de calibru mai mare. Se deosebesc trei varietăți de măduvă osoasă: roșie, galbenă șicenușie.
Măduva roșie este de două feluri: osteogenă și hematogenă. Măduva roșie osteogenă se găsește în diafiza oaselor în perioada intrauterină și de creștere și are ca rol principal formarea țesutului osos. Măduva roșie hematogenă se găsește numai în diafiza oaselor fătului și are ca rol primordial formarea elementelor figurate ale sângelui. La adult, ea dispare din diafiza oaselor lungi rămânând cantonată numai în țesutul osos spongios din epifizele unor oase lungi, din oasele late și din corpurile vertebrelor.
Măduva galbenă se găsește în diafiza oaselor lungi ale adultului și este alcătuită dintr-o rețea fină de reticulină și din celule grase. Ea se formează din măduva roșie prin transformarea anumitor tipuri de celule conjunctive în celule grase.
Măduva cenușie este prezentă în canalul medular al diafizei oaselor lungi la bătrâni. Ea se formează din măduva galbena, prin transformarea celulelor grase în alte tipuri de celule conjunctive.
b) Structura epifizei
Pe o secțiune longitudinală sau transversală prin epifize se observă la examenul cu ochiul liber că substanța osoasă are un aspect de burete, cu cămăruțe de diferite mărimi (areole) limitate de pereți osoși subțiri, cuprinse într-o capsulă de os compact. În aceste cămăruțe se găsește măduva osoasă. Așadar, masa osoasă din structura epifizei este formată îndeosebi din țesut osos spongios, țesutul osos compact formând doar un strat foarte subțire pe suprafața epifizei. În ceea ce privește periostul și endostul, acestea sunt prezente și în structura epifizelor, dar cu următoarele particularități: periostul lipsește de pe suprafețele articulare ale epifizelor fiind înlocuit cu cartilaj hialin, iar endostul căptușește trabeculele care delimitează areolele. Este important să reținem și faptul că trabeculele osoase au orientare caracteristică pentru fiecare epifiza, orientare determinată de direcția forțelor mecanice care se exercită asupra epifizei.
2. STRUCTURA OASELOR SCURTE
În structura oaselor scurte intră periostul și masa osoasă, formată îndeosebi din țesut osos spongios așezat în partea internă, și dintr-un strat subțire de țesut osos compact așezat la periferie. Endostul căptușește toate areolele țesutului osos spongios. În areole se găsește măduva osoasă. Ca și la oasele lungi, periostul este înlocuit la nivelul suprafețelor articulare cu cartilaj hialin.
3. STRUCTURA OASELOR LATE
Ca și în structura oaselor scurte și lungi, în structura oaselor late intră: periostul, masa osoasă,
endostul și măduva osoasă. Masa osoasă este formată atât din țesut osos compact, cât și din țesut osos spongios. Caracteristica structurala a acestor oase constă în aceea că țesutul osos spongios este situat între două straturi de țesut osos compact învelit de periost. Aceste straturi de țesut osos haversian poarta numele de table (tabla internă și tabla externă). Areolele țesutului spongios sunt căptușite de emdost și găzduiesc măduva osoasă hematogenă.
VASCULARIZAŢIA Şl INERVAŢIA OASELOR
Pentru a putea răspunde numeroaselor funcţiuni, osul dispune de o bogată vascularizaţie şi inervaţie.
Arterele. Oasele lungi primesc artere nutritive (diafizare) şi artere periostale. Primele pătrund prin găurile de ordinul I şi apoi prin canalele nutritive, şi ajung în cavitatea medulară. Ele dau unele ramuri pentru măduvă, altele pătrund în canalele Havers, iar terminaţiile lor ajung la nivelul epifizelor. Arterele periostale provin din arterele care irigă organele învecinate. Ele pătrund în periost unde se ramifică, iar din această reţea pornesc numeroase ramuri care pătrund în osul subiacent, în canalele Havers în interiorul osului, vasele celor două sisteme - nutritiv și periostal - se anastomozează.
Oasele plane au, de asemenea, două sisteme arteriale: nutritiv şi periostal. Oasele scurte posedă numai artere
periostale.
Venele urmează, în general, un traiect independent de cel al arterelor. La oasele lungi arterele nutritive sunt însoţite de două venule.
Limfaticele reprezintă o problemă incomplet elucidată. S-au descris spaţii limfatice perivasculare, care ar avea valoarea unor căi limfatice.
Nervii. În toate oasele s-au găsit elemente nervoase. Nervii pătrund în găurile nutritive împreună cu arterele respective, sau provin din periost. Nervii care merg cu arterele nutritive ajung în cavitatea medulară; aici formează un plex nervos. Din acest plex se desprind fibre care însoţesc vasele din canalele Havers. Nervii periostali formează un plex bogat ce conţine numeroşi receptori (proprioreceptori).