Coloana vertebrală este o lungă coloană mediană şi posterioară, numită şi rachis, formată prin suprapunerea celor 33-34 de piese osoase, vertebrele.
Urmărite de sus în jos, vertebrele răspund: gâtului, toracelui, regiunii lombare şi pelvisului. Vertebrele poartă diferite denumiri împrumutate de la regiunile respective:
1. Vertebrele cervicale răspund gâtului. Ele sunt în număr de 7 şi se notează de la C1 la C7; împreună formează coloana cervicală.
2. Vertebrele toracice răspund toracelui; ele sunt în număr de 12 (se notează de la T1 la T12) formând împreună coloana toracică.
3. Vertebrele lombare răspund regiunii lombare (peretele posterior al abdomenului); ele sunt în număr de 5 (se notează de la L1 la L5) şi împreună formează coloana lombară.
- Vertebrele coloanei cervicale, toracice şi lombare sunt oase mobile şi independente; ele se mai numesc din această cauză vertebre adevărate.
5. Vertebrele coccigiene în număr de 4-5 (se notează de la Co1 la C05) răspund pelvisului.
- Ele se sudează dând naştere la două oase: sacrul, respectiv coccigele. Fiind oase sudate între ele se mai numesc vertebre false.
DESCRIERE:
Coloana vertebrală prezintă patru curburi: cervicală, toracală, lombară şi sacrococcigiană.
- Dimensiuni. În medie, lungimea coloanei vertebrale este de 73 cm la bărbat şi 63 cm la femeie, reprezentând astfel aproximativ 40% din lungimea totală a corpului.
- Lăţimea maximă a coloanei vertebrale este la baza sacrului, unde măsoară 11 cm. De aici merge descrescând atât în jos, cât şi în sus.
- Diametrul sagital maxim este la nivelul ultimelor vertebre lombare, unde atinge 7 cm, apoi descreşte atât în sus ,cât şi în jos.
Coloana vertebrală prezintă patru curburi: cervicală, toracală, lombară şi sacrococcigiană.
- Curbura cervicală are concavitatea orientată posterior şi se numeşte lordoză cervicală.
- Cea toracală are convexitatea orientată posterior şi poartă numele de cifoză toracală.
- Curbura lombară, a cărei concavitate este orientată posterior, se numeşte lordoză lombară.
- Curbura sacrococcigiană are convexitatea orientată posterior.
CARACTERELE GENERALE ALE VERTEBRELOR ADEVĂRATE
În afară de vertebrele regiunii sacrale şi coccigiene care sunt sudate între ele formând oase aparte, şi de prima vertebră cervicală, toate celelalte vertebre se compun din următoarele părţi: corpul vertebral, arcul vertebral, apofiza spinoasă, apofizele transverse şi apofizele articulare. Corpul vertebral are forma unui segment de cilindru. El este situat în partea anterioară a vertebrei şi prezintă două feţe orizontale şi o circumferinţă. Arcul vertebral este format din doi pediculi vertebrali şi două lame vertebrale. Pediculii vertebrali leagă arcul vertebral de corpul vertebrei. Atât marginea superioară, cât şi cea inferioară a fiecărui pedicul vertebral prezintă câte o scobitură, numită incizura vertebrală. Incizurile a două vertebre suprapuse delimitează orificiul numit gaura intervertebrală, prin care ies nervii spinali. Corpul vertebrei împreună cu arcul vertebral delimitează orificiul numit gaura vertebrală. Prin suprapunerea vertebrelor care alcătuiesc coloana, şi deci prin suprapunerea găurilor vertebrale, se formează canalul vertebral sau rahidian, în care este adăpostită măduva spinării. Apofiza spinoasă este o proeminenţă osoasă care porneşte de pe faţa posterioară a arcului vertebral. Apofizele transverse sunt două proeminenţe osoase care pornesc de pe feţele laterale ale arcului vertebral. Apofizele articulare, în număr de patru, sunt proeminenţe aproximativ verticale.
1. Vertebrele cervicale
Aceste corpuri vertebrale sunt relativ mici comparativ cu restul din coloana vertebrală întrucât este o greutate mai mică de suportat comparativ cu alte regiuni (partea de jos a coloanei). Suprafețele articulare sunt mai mobile pentru că în această regiune (coloana cervicală) exista un rang mult mai mare de mișcare comparativ cu alte părți ale coloanei.
2. Procesul spinos este scurt şi are vârful bifid.
3. Procesele transverse au câteva caractere diferenţiale:
a) baza lor este străbătută de gaura transversară prin care trec artera şi vena vertebrale;
b) vârful este împărţit într-un tubercul anterior care este un rudiment de coastă şi într-un tubercul posterior ce reprezintă procesul transvers propriu-zis;
c) pe faţa superioară aprocesului transvers se găseşte şanţul nervului spinal
4. Procesele articulare sunt orientate într-un plan aproape orizontal.
Aceste corpuri vertebrale sunt relativ mici comparativ cu restul din coloana vertebrală întrucât este o greutate mai mică de suportat comparativ cu alte regiuni (partea de jos a coloanei). Suprafețele articulare sunt mai mobile pentru că în această regiune (coloana cervicală) exista un rang mult mai mare de mișcare comparativ cu alte părți ale coloanei.
- CARACTERELE REGIONALE
- Corpul vertebrelor este mic şi mult alungii transversal.
2. Procesul spinos este scurt şi are vârful bifid.
3. Procesele transverse au câteva caractere diferenţiale:
a) baza lor este străbătută de gaura transversară prin care trec artera şi vena vertebrale;
b) vârful este împărţit într-un tubercul anterior care este un rudiment de coastă şi într-un tubercul posterior ce reprezintă procesul transvers propriu-zis;
c) pe faţa superioară aprocesului transvers se găseşte şanţul nervului spinal
4. Procesele articulare sunt orientate într-un plan aproape orizontal.
2. Vertebrele toracice
Vertebrele toracice sunt vertebrele care suportă coastele. Pentru a simplifica mecanica expansiunii pieptului pentru a respira, coloana toracică este construită în așa fel încât să rămână țeapănă și dreaptă indiferent de acțiunea corpului.
- CARACTERELE REGIONALE
2. Procesul spinos este prismatic triunghiular; el descinde oblic înapoi şi în jos.
3. Procesele transverse prezintă pe faţa lor anterioară foseta costală a procesului transvers care se articulează cu tuberculul coastei corespunzătoare.
4. Procesele articulare sunt verticale şi dispuse în planfrontal avand fetele articulare plane;
5. Apofizele transverse = au pe fata anterioara spre varf o fateta articulara pentru articularea cu tuberculul costal respectiv;
6. Gaura vertebrala are forma cilindrica;
7. Procesul spinos este lung, unic
3. Vertebrele lombare
Greutatea principală a corpului este suportată de corpurile vertebrale lombare și discurile intervertebrale. Arcul, fațetele și procesele spinoase reprezintă niște părți majore ale elementelor posterioare care ajuta în ghidarea mișcării vertebrelor și protejarea coloanei vertebrale.
- CARACTERELE REGIONALE
2. Procesul spinos este dreptunghiular şi bine dezvoltat; are o direcţie orizontală, fiind orientat dinainte înapoi.
3. Procesele costale sunt resturi de coastă. Ele sunt mari şi turtite dinainte înapoi; pot fi confundate cu procesele transverse. Adevăratele procese transverse sunt de fapt mici proeminenţe situate pe faţa posterioară a proceselor costale, lângă rădăcina acestora din urmă şi poartă denumirea de procese accesorii.
4. Procesele articulare au o direcţie verticală şi sunt dispuse în plan sagital. Feţişoarele articulare ale proceselor superioare privesc medial şi se prezintă ca segmente de cilindru gol, în timp ce feţişoarele articulare ale proceselor inferioare privesc lateral şi se prezintă casegmente de cilindru plin.
4. Vertebrele sacrale
Osul sacrum este un os care rezultă din sudarea celor cinci vertebre ale regiunii sacrate. El prezintă o bază, un vârf şi patru feţe. Baza sacrumului prezintă două apofize articulate. Vârful sacrumului prezintă două proeminente osoase numite coarnele sacrale, între coarnele sacrumului se află hiatul sacral. Faţa anterioară sau pelvină a sacrumului prezintă patru creste orizontale, denumite liniile transverse, la extremităţile cărora se găsesc găurile sacrate anterioare, prin care trec ramurile anterioare ale nervilor sacrali. Faţa posterioară sau dorsală a sacrumului prezintă pe linia mediană o creastă osoasă, numită creasta sacrală mediană. De o parte şi de alta a sacrului se găsesc crestele sacrale intermediare şi crestele sacrale laterale. Între crestele sacrală, mediană şi crestele sacrale intermediare se găsesc găurile sacrale posterioare, prin care ies ramurile posterioare ale nervilor sacrali. Prin feţele laterale ale sacrumului osul se articulează cu osul coxal, formând articulaţia sacroiliacă. Sacrul este străbătut de la bază spre vârf de canalul sacral, corespunzător canalului vertebral, în canalul sacral se află filum terminale care împreună cu nervii lombari şi sacraţi alcătuiesc împreună coada de cal.
5. Vertebrele coccigiene
Coccisul rezultă din sudarea celor 4-5 vertebre ale regiunii coccigiene. Ca şi sacrul, el are două feţe (anterioară şi posterioară), două margini laterale, o bază şi un vârf. Baza coccisului se articulează cu vârful sacrului. De pe suprafaţa ei pornesc coamele coccisului.