Osul este format din 20% apa si 80% reziduu uscat.
În compoziția reziduului uscat intră substanța fundamentală și sistemul fibrilar.
Substanța fundamentală se constituie din substanțe organice (aproximativ 35%) compuse din oseina (scleroproteina insolubilă în apa rece, dar solubila în apa calda), cu structura granuloasă sau filamentoasă, și osteomucoid (un proteinozaharid sulfatic), ambele constituente fiind bine legate biochimic între ele și substanțe minerale (aproximativ 65%) precum: fosfați, carbonați și cantități foarte mici de fluorura și clorura de calciu, hidroxiapatite cu Ca, Mg, P, F, S. Se poate spune ca substanțele organice dau elasticitate oaselor, iar sărurile minerale rezistență.
Sistemul fibrilar este de origine colagenică, prezentându-se sub forma de fibre, fibrile grupate în fascicule, formând scheletul pe care se fixează celelalte elemente osoase: substanța mineralizantă, celulele osoase etc. În cazul în care un os este menținut într-o soluție de 5% HCL, sărurile minerale se dizolvă, osul intrând în procesul de demineralizare, acesta se "decalcifica". În urma acestui proces, osul devine elastic, asemănător cu cauciucul, pentru că în structura lui a rămas numai materia organică. Dacă se distruge materia organică prin calcinare, osul se fărâmă (devine friabil).
Proporția celor două componente principale din structura oaselor variază de la un os la altul. Unele oase suportă presiuni mai mari datorită faptului ca sunt mai bogate în săruri minerale. De asemenea, proporția componentelor variază și în raport cu vârsta. În copilărie, oasele sunt mult mai elastice, deoarece au relativ puține săruri minerale. Procentul acestora crește la bătrânețe, oasele devenind mult mai casabile decât în copilărie.
În compoziția reziduului uscat intră substanța fundamentală și sistemul fibrilar.
Substanța fundamentală se constituie din substanțe organice (aproximativ 35%) compuse din oseina (scleroproteina insolubilă în apa rece, dar solubila în apa calda), cu structura granuloasă sau filamentoasă, și osteomucoid (un proteinozaharid sulfatic), ambele constituente fiind bine legate biochimic între ele și substanțe minerale (aproximativ 65%) precum: fosfați, carbonați și cantități foarte mici de fluorura și clorura de calciu, hidroxiapatite cu Ca, Mg, P, F, S. Se poate spune ca substanțele organice dau elasticitate oaselor, iar sărurile minerale rezistență.
Sistemul fibrilar este de origine colagenică, prezentându-se sub forma de fibre, fibrile grupate în fascicule, formând scheletul pe care se fixează celelalte elemente osoase: substanța mineralizantă, celulele osoase etc. În cazul în care un os este menținut într-o soluție de 5% HCL, sărurile minerale se dizolvă, osul intrând în procesul de demineralizare, acesta se "decalcifica". În urma acestui proces, osul devine elastic, asemănător cu cauciucul, pentru că în structura lui a rămas numai materia organică. Dacă se distruge materia organică prin calcinare, osul se fărâmă (devine friabil).
Proporția celor două componente principale din structura oaselor variază de la un os la altul. Unele oase suportă presiuni mai mari datorită faptului ca sunt mai bogate în săruri minerale. De asemenea, proporția componentelor variază și în raport cu vârsta. În copilărie, oasele sunt mult mai elastice, deoarece au relativ puține săruri minerale. Procentul acestora crește la bătrânețe, oasele devenind mult mai casabile decât în copilărie.